Traducere de Octavian Cocoş
Când gândurile-acum le chem la sfat
Ca să-mi aduc aminte tot ce a fost
Oftez, ştiind că multe mi-au scăpat,
Şi-am chinuri vechi şi noi ce nu au rost.
Şi-înec un ochi care nicicând n-a plâns,
Căci bunii-amici în moarte se pitesc,
Jelind după iubiri care-au apus,
Căci le-am pierdut şi-acum mă văicăresc:
Şi mă mâhnesc când ştiu câte am tras,
Iar grijile le număr copleşit,
Un trist bilanţ cu care am rămas
Și-achit din nou, deși am mai plătit.
Dar, drag amic, când gândul mi-ai chemat
Eu uit de ce-am pierdut şi îndurat.
vezi mai multe poezii de: William Shakespeare